Ienei: „Steaua trebuie să ajungă din nou iubită!”

Ienei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emeric Ienei, omul propus de Victor Pițurcă pentru funcția de
președinte al Stelei, spune că are în continuare dubii în ceea ce
privește sosirea sa în Ghencea. Fostul tehnician ar
„roș-albaștrilor” are planuri mari în ceea ce privește relația cu
suporterii care „trebuie readuși la stadion”.

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge președinte al
Stelei. Emerich Ienei s-a ocupat întotdeauna doar de fotbal și așa
voi face și acum. Asta dacă ajung acolo, încă nu e nimic sigur. Mă
gândesc foarte mult și foarte profund. Vreau din tot sufletul meu
să ajut Steaua, iar acest club să ajungă din nou iubit.

Discuție cu
Tănase

În primul rând aș sta de vorbă cu Cristi Tănase și i-aș explica
câteva lucruri. I-aș spune că are anumite drepturi, ca orice
cetățean român, dar că are în față niște exemple pe care trebuie să
le urmeze. Nu știu ce capacitate de înțelegere are acest copil, dar
trebuie să se vorbească cu el foarte serios.”, a spus
Ienei la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere

”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu

Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG

E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”

Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer

BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi

STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?

Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura

Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC

Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața

Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România

Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi

Moscova, vizată de un atac „masiv” cu drone ucrainene, anunță primarul orașului

Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025

Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română

×